top of page
  • Writer's pictureSoundBeatsTime

COMUNICAT DE PRESA - SoundBeatsTime – muzica si educatie pentru tineri

Updated: Mar 3, 2023

Asociația Yellow Shirts derulează proiectul SoundBeatsTime, în cadrul căruia are deosebita plăcere să vă invite la activitățile desfășurate între 28 septembrie și 2 octombrie 2022 în oraș.


Proiectul SoundBeatsTime are ca scop principal inițierea tinerilor în obținerea de beneficii financiare din domeniul muzical, un prim pas în această direcție fiind activitățile internaționale la care participă un grup de 20 de tineri români și italieni.



Aventura învățării a început cu mobilitatea din 4-11 septembrie, când grupul de 20 de tineri format din 10 liceeni de la Liceul „E.G. Segré” – San Cipriano d’Aversa din Italia, și 10 români, printre care și elevi ai Colegiului Național de Arte Baia Mare, au explorat secretele înregistrării audio în studio, a compoziției și producției muzicale.


Activitățile au continuat în perioada 23-26 septembrie la Timișoara, unde au descoperit mai multe despre antreprenoriatul cultural de la producători muzicali, artiști și antreprenori culturali. Ultima etapă se desfășoară în aceste zile la Baia Mare, activitățile de aici axându-se pe explorarea conceptelor de bază ale antreprenoriatului, managementului și planificării, precum și aspecte de promovare și vizibilitate în context profesional.

Vă invităm așadar cu mare drag la cele 2 evenimente publice, după cum urmează:


Let’S Be Talking entrepreneurship


Vă invităm miercuri, 28.09.2022, la un prim eveniment, și anume întâlnirea dedicată tinerilor cu antreprenori și experți locali de succes.


Întrunirea dorește să fie locul în care tinerii să intre în contact direct cu invitații Nicu Onțiu (OneIT) și Oana Enășel (expert marketing cultural), unde vom afla despre povestea parcursului lor în domeniul în care activează, temele de discuție urmărite fiind:

  • Povestea afacerilor;

  • Digitalizarea afacerilor;

  • Aspecte inovative și de creștere;

  • Aspecte de promovare și marketing on-line;

  • Sfaturi și trucuri pentru tineri cu privire la mediul de afaceri.



Accesul este liber oricărei persoane interesate de subiect. Întâlnirea va avea loc în data de 28.09.2022, începând cu orele 16.00, la sala de conferințe Onyx, din incinta Hotelului Mara (bd. Unirii, nr. 11).


Datorită prezenței unui grup de tineri din Italia, discuțiile se vor purta în engleză, interpretarea română-engleză putând fi însă asigurată, la nevoie.


StreetDelivery și ateliere de muzică


Cel de-al doila eveniment aduce în prim plan participarea la ediția Street Delivery – Resoluții 2022, între 1-2 octombrie 2022, în cadrul căreia vă invităm la ateliere creative și senzoriale muzicale.


Noua ediție de Street Delivery se concentrează pe inspirația scoasă la iveală în fiecare dintre noi în timpul perioadei în care ne-am privit orașul de pe geam sau dni balcon, iar acum putem, din nou, să ne bucurăm de vecinătate așa cum eram obisșnuiți, dar mai responsabili. Vrem să ne revedem pe străzi. În parcuri. Offline și online.



Această activitate dorim să fie locul în care comunitatea să intre în contact direct cu muzica, prin activitățile propuse:

  • Ateliere creative - hai în jocul creației și confecționează-ți propriul instrument din materiale reciclabile: banjo, maraca, drâmbă, castaniete;

  • Ateliere senzoriale - lasă-te purtat de magia sunetelor și testează instrumente muzicale, precum chitară, ukulele, cajon, bongo, djembe, maracas, tamburină, xilofon, clape;

  • Prezentarea proiectului - descoperă inițiativa și activitățile propuse, pre-vizualizează și testează cursurile de pe platforma SBT.

Accesul la atelierele noastre este liber, acestea având loc în intervalul orar 16:00-21:00 sâmbătă, 1 octombrie, și 15:00-19:00 duminică, 2 octombrie, în Parcul Dacia.

Accesează site-ul www.soundbeatstime.com/activities pentru informații despre ambele evenimente.





198 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page